Posts Tagged ‘Rase de caini: Terrier’
Terrier Yorkshire
Rasa de caine Terrier Yorkshire – detalii generale:
Marime: mic
Dresaj: mediu
Ingrijire: minima
Activitate: plimbare ocazionala
Nivel de energie: mare
Protectie: da
Bun in preajma copiilor: da
Rasa de caine Terrier Yorkshire – temperament
Acest caine este foarte popular printre iubitorii de animale, fiind pe locul 2 in topul preferintelor. Chiar daca este una dintre cele mai mici rase, Terrier Yorkshire este un caine plin de energie, sociabil si se adapteaza usor in orice mediu. Fata de stapani, este iubitor si loial, curajos. Este un caine foarte apreciat datorita atasamentului fata de stapan: ii place sa fie rasfatat si sa se cuibareasca langa membrii familiei.
Trasaturile de Terrier se manifesta prin faptul ca este curios si agil. Dresajul nu este o problema, deoarece este un caine inteligent si invata repede, insa va trebui sa aveti rabdare cu el atunci cand il invatati sa isi faca nevoile afara. Terrier-ul Yorkshire poate fi posesiv cu mancarea si jucariile sale, si uneori latra foarte mult. Latratul este un lucru pozitiv, daca va doriti un caine care sa dea alarma in cazul unui intrus.
Daca socializati cu cainele inca de cand este mic, acesta va avea o personalitate stabila si echilibrata. Activitatea fizica trebuie sa includa multa joaca, deoarece acea energie pe care o are trebuie consumata cumva. Trebuie sa fiti atenti sa nu il lasati fara lesa pentru ca va alerga animalele mai micii, dar si pentru ca poate fi usor ranit de cainii mai mari. In ciuda marimii sale, Terrier Yorkshire va incerca sa domine alti caini, insa in general se inteleg bine cu alte animale.
In preajma copiilor este un bun companion, insa se sperie usor la jocuri dure.
Aceasta rasa de caini ii va multumi pe toti membrii familiei, caci poate juca multe roluri: animal de companie ce se gudura pe langa stapani atunci cand se uita la TV, sau bun prieten de joaca pentru copii atunci cand ies pe afara.
Rasa de caine Terrier Yorkshire – aspect fizic
Acest caine este mic, dragalas, dar pare fragil. Are o expresie inteligenta, o fata mica si dragalasa, urechi mici si ridicate. Blana unui Terrier Yorkshire este fina, lucioasa si fina la atingere. Blana lui lunga formeaza o carare pe mijloc, de la crestet pana la coada, si este de culoare cafenie-roscata sau albastru ca otelul. Greutate: 2-3 kg, inaltime: 20 cm.
Rasa de caine Terrier Yorkshire – ingrijire
Desi are blana lunga si lucioasa, un Terrier Yorkshire nu are nevoie de multa ingrijire. Pentru cei carora le place sa le aranjeze blana cu tot felul de fundite, ingrijirea poate dura mai mult; altfel, este de ajuns sa ii periati blana de cateva ori pe saptamana. Blana din zona posterioara trebuie scurtata din motive de igiena, la fel cea de pe burta, daca nu vreti sa “mature” cu ea pe jos. Acesti caini nu naparlesc, deci sunt potriviti pentru persoane cu alergii.
Rasa de caine Terrier Yorkshire – sanatate si speranta de viata
Speranta de viata: 12-15 ani.
Probleme de sanatate: boli ale ficatului, pancreasului, glicemie scazuta, alergii, probleme dentare si alergii la chimicale si medicamente.
Aceasta rasa de caini nu se descurca foarte bine pe vreme rece, si va trebui sa il imbracati cu un pulover cand iesiti afara.
Rasa de caine Terrier Yorkshire – istorie si origine
Acest caine isi are originile in Marea Britanie, unde in epoca victoriana era folosit ca “accesoriu” la moda.
Terrier Airedale
Rasa de caine Terrier Airedale – detalii generale:
Marime: mediu
Dresaj: dificil
Ingrijire: medie
Activitate: alergare zilnica
Nivel de energie: mare
Protectie: da, latra
Bun in preajma copiilor: da
Rasa de caine Terrier Airedale – temperament
Terrierul Airedale este o rasa de caini foarte curajosi, increzatori, protectori, loiali si inteligenti. Aceasta este o rasa buna pentru familii cu copii mai mari deoarece poate fi cam dur in jocurile sale. Socializarea cu alte animale din casa trebuie facuta de la o varsta frageda, insa nu este o rasa compatibila cu animale mai mici (iepuri, porcusori de guineea).
Aceasta rasa poate fi agresiva cu alti caini, dar de obicei sunt animale prietenoase.
Instinctul protector il fac sa fie un bun paznic, insa este destul de incapatanat si independent. Terrierul Airedale este foarte agil si plin de energie: de aceea este important sa il tineti ocupat, si sa il scoateti la plimbare/alergare cat mai des. Altfel, plictiseala se va transforma intr-un nou hobby: distrugerea lucrurilor din casa.
Terrierul Airedale este un caine potrivit pentru persoanele cu experienta in dresaj, deoarece este o fire incapatanata, iar dresorul trebuie sa fie ferm si sa ii arate ca el este stapanul.
Rasa de caine Terrier Airedale – aspect fizic
Inaltime: 50-60 cm, greutate: 20-30 kg. Are un aspect robust, si este destul de mare.
Blana este scurta si sarmoasa, de culoare neagra, crem, sau amestecata. Barba trebuie taiata, pentru ca se murdareste repede.
Rasa de caine Terrier Airedale – ingrijire
Terrierul Airedale are nevoie de o ingrijire medie: este de ajuns sa il pieptanati de cateva ori pe saptamana cu o perie cu perii rigizi, si sa ii tundeti blana din jurul botului si posteriorului la cateva saptamani, din motive igienice. Puteti de asemenea opta pentru tunderea periodica a parului, ca sa scapati de corvoada firelor ce cad.
Rasa de caine Terrier Airedale – sanatate si speranta de viata
Speranta de viata: 10-14 ani.
In ceea ce priveste sanatatea, aveti grija la problemele cu glanda tiroida, alergii si probleme cu soldurile. Asigurati-va ca parintii catelului pe care vreti sa il cumparati au certificari.
Rasa de caine Terrier Airedale – istorie si origine
Originea Terrier-ului Airedale se afla in MArea Britanie. In secolul 19, aceasta rasa avea multiple scopuri: munca in domeniul militar, omorarea animalelor parazite, si vanatoarea.
Amstaff
Rasa de caine Amstaff –
American Staffordshire Terrier –
detalii generale:
Marime: mediu
Dresaj: mediu
Ingrijire: minima
Activitate: plimbare zilnica
Nivel de energie: mediu
Protectie: da
Bun in preajma copiilor: da
Rasa de caine Amstaff – temperament
Este un caine increzator, relaxat, foarte loial si devotat. Din pacate, aceasta rasa are reputatia de “distrugator” si agresiv, insa nu este in totalitate justificata, si uneori de dattoreaza imperecherii nepotrivite. Cainii din rasa Amstaff sunt maleabili si cuminti, dar este necesara putina experienta in dresaj pentru a-i face sa fie ascultatori. Acest caine se intelege bine cu copii mai mari. Trebuie mentionat faptul ca uneori pot fi agresivi fata de alti caini sau alte animale.
Atitudinea Amstaff-ului poate varia fata de straini: uneori pot fi prietenosi, alteori rezervati sau chiar agresivi. Sunt o rasa in care poti avea incredere, insa uneori incapatanati. De aceea sunt potriviti pentru stapani cu experienta, care pot sa ii dreseze sa fie ascultatori. De retinut este faptul ca sunt foarte inteligenti si devotati.
Rasa de caine Amstaff – aspect fizic
Inaltime: 43-48 cm, greutate: 18-34 kg. Blana este scurta, fina si lipita de corp. Culorile variaza: albastru, cafeniu, rosu, si alb cu petice de alte culori.
Amstaff-ul are un corp robust, atletic, si o privire alerta. Urechile fac un pliu daca nu sunt taiate.
Rasa de caine Amstaff – ingrijire
Pentru ca este o rasa careia ii cade foarte putin par, ingrijirea este simpla: stergeti cu o carpa umezita blana o data pe saptamana, si va avea un aspect neted si ingrijit. Imbaiatul si samponatul trebuiesc facute numai daca este absolut necesar.
Rasa de caine Amstaff – sanatate si speranta de viata
Speranta de viata: 10-12 ani.
Problemele de sanatate asociate cu aceasta rasa tin de afectiuni ale ochilor, ale ligamentelor, tiroida, cancer, cataracta sau probleme de temperament. Testati catelul in vederea unui temperament stabil, inainte de a-l cumpara.
Rasa de caine Amstaff – Istorie si origine
Originar din SUA, provine din incrucisarea Bulldog-ului cu Terrier-ul. Mai demult, rasa Amstaff era cunoscuta sub numele de Pit Bull Terrier American.